"Se
spune ca a existat odata un arbore batran si maiestros, cu ramurile intinse
spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de
pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tarile
indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate
vanjoase. Era minunat.
Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul
s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ramurile sale erau foarte
inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa i le poata atinge pentru a-i
mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Cand micutul ii mangaia florile,
batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire.
Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca
fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de
parca ar fi fost regele junglei. Vazand cum baiatul poarta o cununa din
florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile
sale; canta in bataia vantului. Baiatul
a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe
ramurile sale. Ori de cate ori se legana pe ele copacul era fericit.
Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte
indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi
faca prieteni...De aceea a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la
copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i
din adancul sufletului: - "Vino, vino, te astept!" Cand baiatul nu
venea, copacul se simtea trist.
Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit
din ce in ce mai rare. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale
lumesti. "Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?"
Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: -"Asculta!
Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vi pe la mine!"
Baiatul ii raspunse:-"Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Mie imi
trebuie bani!"
Uimit, copacul i-a spus baiatului:-"Nu vei mai veni decat daca iti voi
oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am! Din pacate nu am bani! Noi, copaci nu avem
bani. In schimb suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de
fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul cantam si
dansam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si
ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri
financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care
sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire
si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste
stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani."
Baiatul i-a spus:"Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg
decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani!"
Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus:" Atunci culege-mi fructele si
vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani."
Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate
fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile
si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Baiatul nu
si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i
pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat
oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.
Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa
obtina cu ajutorul lor si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel
au trecut anii.
Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii
plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul.
Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac. Acesta
i-a spus:"Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma." Baiatul i-a
raspuns:" Termina cu prostiile! Faceam asemenea lucruri pe vremea cand
eram un copil fara minte."
Copacul a insistat:"Vino, mangaie-mi crengile! Danseaza cu mine!"
Barbatul i-a raspuns:"Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc
sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?"
Copacul a exclamat:"O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa.
Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru
a-ti construi o casa cu ajutorul lor."
Fara
sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si a taiat crengile copacului.
Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Barbatul a
plecat fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a
construit casa visata, iar anii au trecut din nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte.
Ar fi vrut sa-l strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in
bataia vantului. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o
ultima chemare:" Vino, vino, iubitul meu!"
Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa
ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat:" Ce mai pot face
pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp!"Batranul i-a raspuns:
"Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa
castig si mai muti bani. Pentru asta, am nevoie de o barca."
Fericit, copacul i-a spus:"Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi
extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa megi astfel
in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar,
te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede."
Omul a adus un fierastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din
el si a plecat. Acum din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a
continuat sa astepte intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu,
constient insa ca nu mai avea nimic de daruit.
Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit:" Am un prieten care a
plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi
ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu
mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropiu de
sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as dori ar fi sa aflu vesti de la el. Atunci
as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul,
caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el intelege doar acest limbaj."
Shell Silverstein
