Sunday, November 24, 2013

"Arborele care daruieste..."


 


 
 
"Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestros, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tarile indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.
   Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa i le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire.
   Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului.    Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se legana pe ele copacul era fericit.
   Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni...De aceea a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancul sufletului: - "Vino, vino, te astept!" Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist.
    Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. "Ce copac?  De ce ar trebui sa-l vizitez?"
    Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: -"Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vi pe la mine!"
   Baiatul ii raspunse:-"Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Mie imi trebuie bani!"
   Uimit, copacul i-a spus baiatului:-"Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am! Din pacate nu am bani! Noi, copaci nu avem bani. In schimb suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul cantam si dansam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele.    Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani."
   Baiatul i-a spus:"Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani!"
   Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus:" Atunci culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani."
   Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.
    Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.
   Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul.
   Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac. Acesta i-a spus:"Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma." Baiatul i-a raspuns:" Termina cu prostiile! Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte."
   Copacul a insistat:"Vino, mangaie-mi crengile! Danseaza cu mine!" Barbatul i-a raspuns:"Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?"
   Copacul a exclamat:"O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa. Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor."
   Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Barbatul a plecat fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.
   Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa-l strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare:" Vino, vino, iubitul meu!"
   Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat:" Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp!"Batranul i-a raspuns: "Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai muti bani. Pentru asta, am nevoie de o barca."
   Fericit, copacul i-a spus:"Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa megi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede."
   Omul a adus un fierastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat. Acum din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de daruit.
   Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit:" Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropiu de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as dori ar fi sa aflu vesti de la el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el intelege doar acest limbaj."
                                      Shell Silverstein



 

 


Sunday, November 10, 2013

Copilaria...


 

 

“Părinţi, ȋnvăţaţi să descifraţi copilăria!

Daţi telefoane vârstei minunate,

Când totul e permis, totul se poate.

La telefon vorbiţi cu dimineaţa

Și cereţi un interior ciudat: copilăria.

Cum? Ȋncă n-aţi aflat

Ce convorbiri interesante puteţi s-aveţi

Cu pomii ce nu sunt decât puieţi?

Vorbiţi acum și poate veţi afla:

Cum cade roua ȋndoind petale

Cum calcă pașii-n primele sandale,

Cât e de greu să-nveţi litera a.

Vorbiţi, vorbiţi, vorbiţi

Și nu uitaţi,

Că nu vă naște-ţi mame-

Și nici taţi!

Daţi și copilăriei azi cuvântul-

PĂRINŢI DE PE ȊNTREG PĂMÂNTUL!”

                

                                                                                                      Katia Nanu
 
 

 

 

Saturday, October 5, 2013

Ce e dragostea?!!?!??!...

 
 
 
    
"Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 8.30, intra un om batran cu un deget bandajat. Imi spune ca este foarte grabit fiindca are o intalnire la ora 9.00. L-am invitat sa se aseze, stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana la sosirea medicului. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

       Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce e vorba. Rana nu parea a fi asa grava. In asteptarea medicului, decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta e intalnirea pe care o are si daca nu ar fi preferat sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia sa. Politicoasa, il intreb de sanatatea sotie sale. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia lui e bolnava de Alzheimer si sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranelul imi explica ca ea nu-si mai aminteste de 5 ani cine este el.

       Il intreb mirata: "Si dumneavoastra va duceti zilnic sa luati impreuna micul dejun?" Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde:

     " E adevarat ca ea mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea!"

       Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea:

                                                               "ASTA ESTE DRAGOSTEA!"

 

      Caci, in fond, sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat!" 

                                                                                                                   

Friday, August 9, 2013

Iubirea...

 
 
 

 

Era odata o insula unde traiau toate sentimentele umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele. Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a inceput sa se scufunde, Iubirea a hotarat sa ceara ajutor. Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa si Iubirea i-a zis: -Bogatie, ma poti lua cu tine? -Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine . Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo: -Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine? -Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect, mi-ai putea strica nava! Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe langa ea: -Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine! -Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa stau singura! Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga. Dintr-o data o voce a strigat: -Vino, Iubire, te iau cu mine! Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au sosit pe tarm, batranul a plecat. Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a intrebat Cunoasterea: -Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat? -Era Timpul -Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat? Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns: -Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea in viata...
 

 

Monday, May 13, 2013

A part off...



 
 
 
 
 
 
 
 




 
 


 

 





 

 
 
 
 
 
 

 

 
 
 
 

Sunday, April 14, 2013

A part off...


 

 
 
 
 
 
 
 
 



 





 
 



 
 

 
 

 
 






 
 
 
 
 
 


Friday, March 8, 2013

La multi ani!!!



 
 

 
 
"Se intampla sa fie primavara si se intampla sa fim femei. Sa ne simtim si chiar sa fim centrul pamantului. Cele mai importante...cele mai frumoase...cele mai sclipitoare...Se intampla sa fie ziua noastra! De aceea profit de a ceasta ocazie pentru a va spune:
LA MULTI ANI!!!"
 
 

Wednesday, February 27, 2013

Butterfly...



 








 
 
Suntem cei mai talentati...:)
 
VA DORIM O PRIMAVARA FRUMOASA!!!
 
 
 

Friday, February 22, 2013

Trenul vietii...



 
 
Un lung tren ne pare viaţa
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne mai dăm seama
Unde ne-am urcat şi când.
 
Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut.
Până să ne mai dăm seama,
Sună..., pleacă..., a trecut...
 
Iar durerile sunt staţii,
Lungi, de nu se mai sfârşesc,
Şi, în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
 
Arzători de nerăbdare,
Inainte tot privim,
Vrem s-ajungem tot mai iute,
La vreo gara ce-o dorim.
 
Ne trec zile, ne trec anii,
Clipe sfinte şi dureri,
Aşteptand, hrăniţi de visuri,
Noi momente de plăceri.
 
Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în tren ne-am întâlnit,
Iar câte-un bătran coboară,
Trist si frant, sau istovit...
 
Vine-odată însă vremea
Sa ne coborâm şi noi...
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
 
Dar pe când privim în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut...
Sună gara veşniciei!...
Am trăit, dar n-am ştiut...
 
O poezie geniala...care te pune pe ganduri...
 
 

Monday, February 11, 2013

Happiness...


 
 
 
 
Un tânăr veni la bătrânul înțelept și se rugă de acesta să-l ia ca discipol. Învățătorul îi spuse:
- Te voi accepta dar, mai întâi, va trebui să treci un test: fă ce vrei dar să-mi vii cu răspunsul la întrebarea ”Ce înseamnă fericirea?”. Când voi fi mulțumit de răspuns, te voi primi ca discipol…
Peste șase luni, tânărul îi scrise înțeleptului: ”Am umblat prin lume, am întrebat mii de oameni ce înseamnă fericirea. Și am primit mii de răspunsuri diferite. O singură concluzie am tras: fericirea nu e una generală pentru toți. Fiecare o percepe în felul său”.
Înțeleptul rămase nemulțumit de răspunsul tânărului…
Peste încă șase luni, tânărul îi scrise din nou: ”Am citit un munte de cărți, tratate filozofice și multe alte lucrări științifice. Ca o concluzie, aș putea spune că fericirea nu are nici trecut, nici viitor. Trebuie să trăim prezentul ca să găsim cheia fericirii”.
Nici de această dată nu-i plăcu înțeleptului răspunsul…
A treia scrisoare nu mai venea. Trecu deja un an, apoi încă unul și, în al treilea an, hotărî înțeleptul să-l găsească singur pe acel tânăr…
După multe căutări, în sfârșit, îl găsi. Tânărul stătea culcat la umbra unui copac, privea cerul și zâmbea.
- De ce nu mi-ai mai răspuns? îl întrebă înțeleptul.
- Pentru ce? spuse tânărul.
Bătrânul înțelept zâmbi și plecă. În sfârșit, rămase mulțumit de răspuns…
 
 

Wednesday, January 23, 2013

Thursday, January 17, 2013

"Cine suntem?"...


 
 
 
     "Antrenamentul de uitare la care este supus poporul roman, astazi, face ca gandirea si inima sa se roteasca pe loc si, din aceasta rotire in gol, paradoxal, o data cu trecutul, dispare si viitorul. El, omul de azi, pedaleaza zadarnic intr-un prezent continuu. A locui cu fiinta doar intr-o dimensiune a timpului-si aceea distorsionata-inseamna moarte lenta, dar sigura, a identitatii."