Butterfly...

 

 

 

Suntem cei mai talentati...:)

 

VA DORIM O PRIMAVARA FRUMOASA!!!

 

 

 

Trenul vietii...

 

 

Un lung tren ne pare viaţa

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne mai dăm seama

Unde ne-am urcat şi când.

 

Fericirile sunt halte,

Unde stăm câte-un minut.

Până să ne mai dăm seama,

Sună..., pleacă..., a trecut...

 

Iar durerile sunt staţii,

Lungi, de nu se mai sfârşesc,

Şi, în ciuda noastră parcă,

Tot mai multe se ivesc.

 

Arzători de nerăbdare,

Inainte tot privim,

Vrem s-ajungem tot mai iute,

La vreo gara ce-o dorim.

 

Ne trec zile, ne trec anii,

Clipe sfinte şi dureri,

Aşteptand, hrăniţi de visuri,

Noi momente de plăceri.

 

Mulţi copii voioşi se urcă.

Câţi în tren ne-am întâlnit,

Iar câte-un bătran coboară,

Trist si frant, sau istovit...

 

Vine-odată însă vremea

Sa ne coborâm şi noi...

Ce n-am da atunci o clipă,

Să ne-ntoarcem înapoi?

 

Dar pe când privim în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut...

Sună gara veşniciei!...

Am trăit, dar n-am ştiut...

 

O poezie geniala...care te pune pe ganduri...

 

 

Happiness...

 

 

 

 

Un tânăr veni la bătrânul înțelept și se rugă de acesta să-l ia ca discipol. Învățătorul îi spuse:
- Te voi accepta dar, mai întâi, va trebui să treci un test: fă ce vrei dar să-mi vii cu răspunsul la întrebarea ”Ce înseamnă fericirea?”. Când voi fi mulțumit de răspuns, te voi primi ca discipol…
Peste șase luni, tânărul îi scrise înțeleptului: ”Am umblat prin lume, am întrebat mii de oameni ce înseamnă fericirea. Și am primit mii de răspunsuri diferite. O singură concluzie am tras: fericirea nu e una generală pentru toți. Fiecare o percepe în felul său”.
Înțeleptul rămase nemulțumit de răspunsul tânărului…
Peste încă șase luni, tânărul îi scrise din nou: ”Am citit un munte de cărți, tratate filozofice și multe alte lucrări științifice. Ca o concluzie, aș putea spune că fericirea nu are nici trecut, nici viitor. Trebuie să trăim prezentul ca să găsim cheia fericirii”.
Nici de această dată nu-i plăcu înțeleptului răspunsul…
A treia scrisoare nu mai venea. Trecu deja un an, apoi încă unul și, în al treilea an, hotărî înțeleptul să-l găsească singur pe acel tânăr…
După multe căutări, în sfârșit, îl găsi. Tânărul stătea culcat la umbra unui copac, privea cerul și zâmbea.
- De ce nu mi-ai mai răspuns? îl întrebă înțeleptul.
- Pentru ce? spuse tânărul.
Bătrânul înțelept zâmbi și plecă. În sfârșit, rămase mulțumit de răspuns…