"Era o
dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 8.30, intra un om batran cu
un deget bandajat. Imi spune ca este foarte grabit fiindca are o intalnire la
ora 9.00. L-am invitat sa se aseze, stiind ca avea sa mai treaca cel putin o
jumatate de ora pana la sosirea medicului. Il observ cu cata nerabdare isi
priveste ceasul la fiecare minut care trece.
Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa
vad despre ce e vorba. Rana nu parea a fi asa grava. In asteptarea medicului,
decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat
de urgenta e intalnirea pe care o are si daca nu ar fi preferat sa astepte
sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga
neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu
sotia sa. Politicoasa, il intreb de sanatatea sotie sale. Senin, batranul domn
imi povesteste ca sotia lui e bolnava de Alzheimer si sta la casa de
batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia
putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranelul
imi explica ca ea nu-si mai aminteste de 5 ani cine este el.
Il intreb mirata: "Si dumneavoastra va duceti zilnic sa luati impreuna
micul dejun?" Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde:
" E adevarat ca ea mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este
ea!"
Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul
care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in
sinea mea:
"ASTA
ESTE DRAGOSTEA!"
Caci, in fond, sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce este, ceea ce va fi
si ceea ce inca nu s-a intamplat!"
