Friday, October 19, 2012

Destin



  
Noi ne iubim in paturi de-mprumut,
Pe-o canapea ingusta, fara perna,
Crezand ca aventura de-un minut
Devine lesne "dragoste eterna".

Noi ne iubim pe scena, intr-un decor:
Pe-un sac umplut cu paie dintr-o piesa
Eu par un ceas truver ratacitor,
Tu esti o ora, magica printesa.

Speram cu disperare amîndoi
Ca ni-e deajuns o-mbratisare-n fuga
Si ca statutul nostru de eroi
Nu poate-apoteoza sa-l distruga.

Noi ne iubim visandu-ne-n secret
Perechea pasionala si celebra
Traind în moarte, fara de regret,
Un scurt si iluzoriu act de febra.

Noi ne iubim... dar cuplu consacrat,
Culcat calm, în culcus fara alarme,
Am deveni doar, într-un simplu pat
În care-am învata cum se si doarme.


 

No comments:

Post a Comment